Menu
in

Masoud Pezeshkian a fost învestit președinte al Iranului. La ceremonie au participat lideri politici din peste 70 de ţări

Masoud Pezeshkian, noul președinte al

ului, a depus marți jurământul în faţa parlamentului de la Teheran, pentru un mandat de patru ani.  

Principalele sale provocări vor fi reînnoirea acordului nuclear, nemulţumirea populară faţă de lipsa libertăţilor şi situaţia economică dificilă, relatează agenţiile AFP şi EFE, potrivit Agerpres.

„Ca preşedinte, în faţa Coranului şi poporului iranian, îi jur Dumnezeului atotputernic că voi fi gardianul religiei oficiale, al sistemului Republicii islamice şi Constituţiei ţării”, a spus în jurământ noul preşedinte.

În vârstă de 69 de ani, Masoud Pezeshkian este considerat un politician reformator, dar unul loial sistemului iranian de putere dominat de conservatori.

Citește și

Recomandare din top articole

Fără a fi un pro-occidental, el pledează pentru „relaţii constructive” cu SUA şi cu celelalte state occidentale, cu scopul ridicării sancţiunilor legate de programul nuclear şi care provoacă mari pierderi economice Iranului.

La ceremonia de învestire a celui de-al nouălea preşedinte al Iranului au participat principalele autorităţi politice, legislative şi judiciare iraniene, precum şi reprezentanţi din peste 70 de ţări.

Printre cei prezenţi s-au numărat lideri ai aşa-numitei „Axe a Rezistenţei”, o alianţă informală anti-Israel, şi secretarul general adjunct al Serviciului European de Acţiune Externă, Enrique Mora, care este şi coordonatorul negocierilor pentru relansarea acordului nuclear din anul 2015.

Şeful Serviciului European de Acţiune Externă, Josep Borrell, nu a participat la eveniment, motivând că relaţiile dintre UE şi Iran „sunt în punctul cel mai de jos”.

Citește și

Recomandare din top articole

De profesie chirurg, Masoud Pezeshkian a fost deputat reprezentant al oraşului Tabriz din nord-vestul Iranului şi are o experienţă guvernamentală limitată, care constă doar într-un post de ministru al sănătăţii pe care l-a ocupat din 2001 până în 2005 în guvernul reformist al fostului preşedinte Mohammad Khatami.

Pe de altă parte, el s-a remarcat prin stilul său tranşant, neezitând să critice guvernul în timpul mişcării de protest provocate de moartea în arest a unei tinere reţinute de poliţia morală în septembrie 2022 pentru încălcarea codului vestimentar impus femeilor din Iran.

Masoud Pezeshkian l-a învins pe 5 iulie în turul doi al alegerilor prezidenţiale pe ultraconservatorul Saeed Jalili, un anti-occidental de linie dură care a condus timp de şase ani negocierile asupra dosarului nuclear iranian şi a refuzat în campania electorală orice concesii faţă de Occident.

Noul preşedinte iranian îşi preia funcţia într-un moment de mari tensiuni, atât naţionale, cât şi internaţionale, în special nemulţumirea populaţiei faţă de lipsa libertăţilor şi situaţia economică precară, conflictul din Fâşia Gaza şi relaţia precară a…

Visit Web Site

Leave a Reply

Exit mobile version